Recoltarea

1.Epoca de recoltare. In functie de zona de cultura, lavanda infloreste in lunile iunie-iulie. Cel mai mare continut de ulei volatil si acetat de linalil se realizeaza atunci cand recoltatul lavandei se executa in perioada de inflorire deplina.

Este bine ca recoltatul sa inceapa atunci cand numarul total de flori inflorite sau trecute de aceasta faza este de 50% si sa se termine cel mai tarziu in faza de inflorire deplina. In ceea ce priveste momentul din zi in care se executa recoltarea, acesta este dupa ora 10, pe timp insorit, calduros si fara vant. Inflorescentele recoltate se transporta imediat in instalatiile de distilare.

Pentru productia de flori uscate, recoltatul se va executa imediat ce au inceput sa se deschida primele flori.

2.Modul de recoltare.Recoltatul se executa manual, cu secera, incepand din al doilea an de vegetatie, avand grija ca tija sa nu depaseasca 12 cm.

Productiile medii de inflorescente proaspete ce se realizeaza in primii 2-3 ani sunt mai reduse (20-30q/ha), dar in perioada de productie maxima acestea sunt de ordinul a 50-60 q/ha.

3.Uscarea si conditionarea. Pentru flori uscate, inflorescentele recoltate se intind in strat subtire la umbra, in incaperi curate si aerate.

Dupa uscare, florile se scutura usor prin batozare si se separa prin sitare. Randamentul de uscare este de 5-7:1.